Ca şi toate stilurile şi design - urile, Halloweenul prezintă o tematică perfectă pentru cei care îşi doresc un stil mai gotic şi eşit din comun.
Halloweenul, ca şi toate sărbătorile tematice, este marcat de câteva caracteristici bine definite: una şi cea mai importantă este groaza, frica, teama.
Halloweenul, sărbătorit pe 31 octombrie, îşi are originile în sărbătoarea celtica, Samhain. Denumirea de Samhain provine din irlandeză veche şi înseamnă sfârşitul verii. În creştinism, această zi reprezintă Ziua tuturor sfinţilor. 🎃
Se credea că în această zi de Samhain, graniţa dintre cele 2 ţărâmuri (al nostru şi ţărâmul morţilor) se deschidea, astfel spiritele (şi bune, şi rele) puteau trece în lumea noastră. 🎃 🎃
Oamenii invitau în casele lor spiritele bune, iar cele rele erau izgonite. Se presupune că şi obiceiul de a purta măşti provine de aici.
Simbolurile cele mai des întâlnite în cadrul Halloweenului sunt: lumânările, dovlecii sculptaţi, măştile monstruoase, porumbul, desenele pe corp, care să imite răni, sânge, cearcane mari, etc.😮
Printre personajele cele mai des întâlnite se număra: Dracula, Frankenstein, mumii, sperietoare de ciori, cadavre, vrăjitoare, schelete, vampiri, vârcolaci, lilieci, pisici negre, demoni, etc.
Elementele de bază sunt detaliile gotice, întotdeauna asociate cu sumbrul, cu noaptea, cu frica.👻 👻
Poze cu nuntă în stil Haloween le puteţi vedea Aici.
Invitaţii în stil haloween le puteţi comanda Aici.
Sursa : http://sorinella-sorinella.blogspot.com/2010/10/nunta-in-stil-halloween.html